Comunicat referitor la protocolul LPF-APSR

APPC consideră că „Acordul privind acreditarea reprezentanţilor mass-media la jocurile din Campionatul Naţional Liga 1 – sezonul 2014/2015”, încheiat între Asociaţia Presei Sportive din România (APSR) şi Liga Profesionistă de Fotbal, este un abuz.

Considerăm că prevederea conform căreia „Pentru obţinerea acreditării pentru jocurile din Campionatul Naţional «Liga I» solicitanţii trebuie să fie membrii APSR” încalcă dreptul la liberă informare al ziariştilor şi promovează o înregimentare care are ca efect ştirbirea independenţei profesionale a acestora. De asemenea, prin această prevedere se încalcă articolul 40 din Constituţie care prevede „Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”. În condiţiile acordului menţionat, un jurnalist sportiv este, practic, obligat să se înscrie în APSR, pentru a-şi putea efectua în bune condiţii profesia.

De asemenea, deosebit de gravă este prevederea conform căreia „În întreaga lor activitate reprezentanţii mass-media acreditaţi nu vor aduce prejudicii imaginii LPF, cluburilor membre, jucătorilor şi oficialilor acestora”, iar în caz contrar jurnaliştii pot rămâne fără acreditări. Avem de a face, în acest caz, cu o încălcare abuzivă a independenţei jurnalistului. O astfel de condiţionare poate fi interpretată ca revenirea la un gen de cenzură care aminteşte de presa de dinainte de 1989.

În acest context, APPC solicită anularea acestui acord şi statuarea principiului conform căruia singurul criteriu de acreditare a jurnaliştilor sportivi la jocurile din Liga I să fie apartenenţa la o instituţie media. Meciurile din Liga I sunt manifestări de interes public ce nu pot fi confiscate de interesele unei asociaţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *