“O presă liberă, pluralistă și independentă este o componentă esențială a oricărei societăți democratice”, se arată în rezoluția privind “Promovarea libertății presei în lume”, adoptată la Conferința Generală UNESCO în 1991, care stă la baza declarării datei de 3 Mai drept Zi Mondială a Libertății Presei.

Conducerea Asociației Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC) consideră că “o presă liberă, pluralistă și independentă” poate să existe numai dacă jurnaliștii țin pasul cu schimbările care se produc în societate și reușesc să se adapteze la cerințele “erei digitale” fără a abdica de la principiile etice și deontologice care stau la baza “celei de-a patra puteri în stat”.

Cu ocazia Zilei Libertății Presei, APPC anunță demararea proiectului Cluj Press Talks, o serie de workshopuri al căror scop este să genereze o platformă de idei și schimburi de experiență care să permită crearea unei prese independente, profesioniste și rentabile.

Disoluția modelului tradițional de business de media, internetul și platformele mobile au bulversat fluxurile de capital din industrie și au schimbat atât modul în care publicul consumă mass-media, cât și modul în care jurnaliștii fac presă. Peste tot în lume, mass-media caută încă soluții de sustenabilitate economică în noul context tehnologic, iar succesele sunt puține, punctuale și aparent nereproductibile.

În cadrul acestui proiect, jurnaliștii clujeni alături de specialiști din toată țara, persoane interesate și implicate în mass-media, vor explora diferite modalități de a crea conținut editorial, vor aborda profesionist noile tehnologii și medii de comunicare și își vor însuși informații care le vor permite dezvoltarea personală și profesională.  

George Buhnici, la prima ediție a Cluj Press Talks

Jurnalistul George Buhnici (Pro TV), antreprenorul clujean Sergiu Biriș (trilulilu.ro) și expertul în branding Magor Kádár (FSPAC) sunt invitații primei ediții a Cluj Press Talks.

Brandingul personal va fi tema evenimentului și nu pentru că vrem să devenim politicieni, ci vrem să fim jurnaliști care se pot adapta la nisipurile mișcătoare din presa de astăzi și, în același timp, pot să-și păstreze profesia fără compromisuri.

Evenimentul va avea loc duminică, 19 mai, de la ora 17.00, la sediul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (sala T1, strada Minerilor 85)

Intrarea este liberă, dar se face pe bază de înscriere la adresa presa.clujeana@gmail.com.

Cei trei speakeri vor ține prezentări urmate de o sesiuni de întrebări și discuții. La final, toți invitații sunt invitați la o scurtă recepție.   

George Buhnici ne va vorbi cum poate un jurnalist să devină un “brand” care poate funcționa și în afara ecosistemului care l-a făcut celebru. O astfel de realizare îi dă ziaristului acea independență care-i va permite să refuze compromisurile.

Cum este văzută tematica brandingului personal în presă din perspectivă academică ne va spune Magor Kádár, cadru didactic asociat la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), care predă branding personal, comunicare mass-media, PR, marketing politic etc.

Sergiu Biriș ne va explica de ce și cât de important este brandingul personal în lumea rețelelor sociale și a new media, apelând la experiența sa de antreprenor într-una dintre cele mai dinamice zone ale economiei.

Evenimentul este organizat de Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC) cu sprijinul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai.  

La eveniment sunt invitați jurnaliștii clujeni și studenții la Jurnalism.

Despre APPC

Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC) activează de 14 ani pentru creșterea gradului de profesionalizare al jurnaliștilor și îmbunătățirea calității presei clujene.

De peste un deceniu edităm Anuarul APPC care reunește cele mai bune articole scrise în presa clujeană, iar din 2015 organizăm „Gala Premiilor APPC” un fel de competiție “Superscrieri” locală, dar cu ținută națională. Textele aflate în concurs au fost jurizate de unii din cei mai valoroși jurnaliști din România: Liviu Avram – redactor șef-adjunct “Adevărul”, Paul Radu – redactor-șef “Rise Project”, Ovidiu Nahoi – redactor-șef RFI, Dan Turturică – ex-redactor șef al www.Digi 24.ro etc.

Tot în acest scop am organizat traininguri cu jurnaliști de la publicații precum Reuters, BBC, Nordbayerischer Kurier, Radio Europa Liberă.