Conducerea Asociației Profesionistilor din Presă Cluj s-a autosesizat în urma articolului publicat de cel mai vechi cotidian clujean, Făclia, astazi, 9 ianuarie, intitulat „Conferință „semiclandestină” la Filarmonica de Stat „Transilvania”. Represiune împotriva singurului cotidian care îi documentează istoria de 70 de ani”, in cadrul căruia se relatează faptul că conducerea Filarmonicii de Stat ”Transilvania” nu a invitat intenționat cotidianul Făclia la conferința de presă de prezentare a noului dirijor permanent al instituției. Ba, mai mult, intr-o actiune hilară, conducerea Filarmonicii reprezentată de managerul Silvia Sbârciu, a notificat prin avocat cotidianul clujean să scoată o exclusivitate publicată la final de an, un interviu eveniment cu renumitul dirijor principal Cristian Mandeal în cadrul căruia acesta critica modul în care i-a fost reziliat contractul și lipsa de comunicare a conducerii, interviu solicitat cotidianului chiar de către regizor
Este fără precedent ca o instituție de stat să solicite prin avocat unui cotidian să scoată un material de presă dim paginile publicației!
Asociația Profesionistilor din Presă Cluj (APPC) protestează împotriva presiunilor exercitate de conducerea Filarmonicii Transilvania la adresa cotidianului Făclia de Cluj și solicită încetarea de urgență a acestor practici. De asemenea, solicită purtătorului de cuvânt al instituției, Gabriela Rostaș și managerului Silvia Sbârciu să nu mai facă deosebiri între instituțiile de presă la conferințele de presă ale instituției publice pe care o reprezintă
Conducerea APPC
